Innsbruck

Am fost in Innsbruck intr-o zi de duminica. Am ales aceasta zi fiind una mai linistita din punct de vedere al forfotei, nu ca ar fi un oras foarte mare, cu multi locuitori, sa fie agitatia din Bucuresti, Barcelona, Budapesta sau mai stiu eu ce oras mare.

M-am orientat cu locul de parcare, deoarece duminica, parcarile sunt moca si locurile de parcare libere sunt mult mai numeroase. Pentru cei care nu stiu, dar si pentru cei care cunosc acest lucru, vreau sa amintesc ca orasul Innsbruck este capitala statului federal Tirol din vestul Austriei. Acesta este situat în Valea raului Inn. Este renumit ca fiind un oras important pentru sporturile de iarna, gazduind in anii 1964 si 1976 Jocurile Olimpice de iarna, ​​precum si Jocurilor Paralimpice de Iarna din 1988. Cuvantul Bruck vine de la cuvantul german Brücke care are sensul de "punte", traducerea cu aproximatie fiind, "podul peste Inn".

Mult timp nu am avut pentru a vizita chiar tot ceea ce era de vizitat. Am vrut in mod special sa ajung sa vad trambulina, fiind locul de unde se vede o panorama a orasului deosebita. In timpul razboaielor napoleoniene, Tirolul a fost cedat Bavariei, care era aliata Frantei. Taranul tirolez Andreas Hofer a condus armata Tirolului obtinand victoria la BergIsel impotriva Bavariei si aliatei sale, Franta, facand din Innsbruck centrul sau militar si administrativ. Eroul Andreas Hofer a fost executat in Mantua, iar trupul sau a fost adus la Innsbruck în 1823 si inmormantat in biserica franciscana. Langa trambulina este un parc unde se afla monumentul lui Andreas Hofer. In 1938, Austria a fost anexata de Germania hitlerista. Din 1943 pana in aprilie 1945, orasul Innsbruck a fost bombardat de aviatia anglo-americana, suferind mari pierderi.

O intamplare haioasa am patit atunci cand am fost sa vedem trambulina. Dupa ce am umblat prin oras, ne-am grabit sa ajungem la vestita trambulina, care se vedea, dar nu prea nimeream sa urcam la ea. Pana la urma cu chiu cu vai am nimerit drumul. Cand am ajuns la intrare, am vazut orarul pus pe geam. Accesul turistilor era pana la ora 17.00, iar noi can am ajuns era, 17.03. Bineinteles ca ghiseul de bilete era inchis. Ultimii turisti intrasera, era un grup organizat de evrei, dupa care ne uitam tanjind cum o luasera “la picior”. Ne-am uitat cu cine sa vorbim, poate ne lasa si pe noi, era o ocazie unica, deoarece nu ne mai intorceam. Pana la urma am vazut o femeie de servici care dadea cu mopul pe un hol. Am batut la usa, sperand ca poate vorbeste cu cineva sa ne ajute sa intram si noi. Deschide usa, iar eu ii spun: “Please, we are romanian, and...”. La care ea isi pune o mana in sold si zice: “De unde dracu’ sunteti ma’ din Romania”. Era o romanca, Elvira o cheama, de pe langa Horezu, nu mai stiu de ea nimic, cam de un an de zile. Am inceput sa vorbim cu ea sa-i explicam situatia. Nu ne-a promis nimic, dar ne-a spus ca dupa ce vor iesi ultimii turisti, ii roaga pe sefii ei de acolo sa ne lase si pe noi inauntru, dar sa avem rabdare, sa asteptam. Asa am facut. Intre timp am vorbit cu ea. Ii era dor sa auda limba romana, ne-a povestit ca avea mai mult joburi, era divortata de un austriac si avea un baietel, statea cu chirie si-si strangea bani sa-si cumpere un apartament. Foarte tare chestia asta. Nu ne asteptam. I-am rugat de sanatate, mai ales ca nu ne-a cerut nici-un ban, la toate insistentele noastre. Asa am facut economie de vreo 20 de euroi, si am vazut si trambulina, pe indelete. Am plecat cu o amintire placuta si o impresie frumoasa, despre austrieci, care puteau sa o refuze pe Elvira, dar si de faptul ca mai sunt si romani care fac ceva fara sa se gandeasca la foloase materiale. Bravo Elvira, iti multumesc din nou, si sa fi sanatoasa pe unde te afli acum.